Fructul castitatii (Agnus castus)

plante medicinale,

Fructul castitatii (Agnus castus)
Fam. Verbenacee

Denumiri populare: piperul calugarilor, lemnul lui Avram, fructul castitatii, mielarea

Planta cunoscuta si folosita inca din antichitate pentru tratarea problemelor genitale feminine, In Grecia antica, de sarbatoarea zeului Demeter (zeul agriculturii, fertilitatii si bogatiei) se impleteau cununi care se atarnau la case iar femeile se impodobeau cu florile acestui arbust. O legenda spune ca Hera, zeita protectoare a casatoriei s-a nascut sub un arbust de Vitex agnus castus. Tot in acele vremuri, femeile care vroiau sa-si pastreze castitatea, dormeau pe frunzele acestei plante. In perioada Evului Mediu, planta era folosita la manastiri pentru deprimarea dorintelor sexuale de unde a ramas denumirea de piperul calugarului.

In scop terapeutic se folosesc fructele culese atunci cand sunt coapte, in lunile octombrie, noiembrie

Compozitie:  uleiuri volatile (cineol), glicozide iridoide(agnuside, acubine), flavonoide (casticine, izovitexine, apigenine), alcaloizi (viticine), acizi grasi esentiali (acid oleic, linoleic, stearic, palmitic)

Actiune: tonic uterin, reglator hormonal atat feminin cat si masculin; studii recente au dovedit capacitatea compusilor pe care ii contine planta de reglare a productiei de hormoni feminini prin stimularea eliberarii hormonului luteinizant (LH), si inhibarea hormonului foliculino-stimulator (FSH), prin actiune directa asupra secretiei glandei pituitare (acest lucru determina cresterea productiei de progesteron si implicit duce la reglarea ciclurilor menstruale si totodata reglarea secretiei de prolactina scazand nuvelul excesiv de prolactina si combaterea infertilitatii, reduce simptomatologia sindromului premenstrual (nervozitate, dureri abdominale, edeme, acnee, insomnie, migrene, constipatie),  favorizeaza fertilitatea, reduce simptomatologia nedorita perimenopauzala sau menopauzala; regleaza ciclul menstrual, combate amenoreea sau hipermenoreea, ajuta in cazul sangerarilor excesive (menstruatii prea dese sau abundente, sangerarile intre menstre cat si cele aparute dupa nastere), prin reglarea nivelului de prolactina, favorizeaza legarea receptorilor de dopamina la nivel hipotalamo-hipofizo-ovarian (dopamina este factorul major hipotalamic inhibitor al secretiei de prolactina prin inhibarea celulelor lactotrope), prin reducerea hipersecretiei de prolactina suprima galactoreea (secretia lactata anormala), regleaza secretia lactata la mamele care alapteaza mai ales daca este utilizata in primele 10 zile dupa nastere, combate congestia sanilor (furia laptelui, mastita) dupa nastere. Planta are un efect normalizator fiind atat afrodisiaca cat si antiafrodisiaca prin reglarea functiilor hormonale. La barbati reduce oligospermia, combate impotenta.  Are actiune tonica hepatica, splenica, digestiva, efect calmant asupra sistemului nervos, sustine glandele suprarenale in situatii de stres, 

Indicatii:  dezechilibre create de consumul de contraceptive, sindrom premenstrual (dismenoree, retentie hidrica, dureri ale sanilor, depresie, tulburari de ciclu menstrual, menopauza (osteoporoza, insomnii, anxietate, migrene, palpitatii), disfunctii sexuale (frigiditate, impotenta), stimularea secretiei lactate (agalactie), infertilitate feminina si masculina indusa de insuficienta luteala, acnee premenstruala, chisturi ovariene, mastoza fibrochistica, mastita dupa nastere la femeile care nu alapteaza, endometrioza, adjuvant in tratamentul prolactinoamelor hipofizare

Contraindicatii: nu se administreaza copiilor (datorita efectelor hormonale), femeilor gravide sau persoanelor care prezinta hipersensibiltate la unul din componentele plantei. Nu se administreaza persoanelor care sufera de boala Parkinson, care sunt sub tratament cu antipsihotice, anticonceptionale sau tumori hormono-dependente

Mod de administrare: infuzie, tinctura
Infuzia se prepara dintr-o lingurita de planta uscata si macinata la o cana de apa clocotita, care se lasa la infuzat 10-15 minute; se bea de 3 ori pe zi
Tinctura, se administreaza cate 10 picaturi (1 ml) de tinctura de 3 ori pe zi; in combaterea tulburarilor genitale hormonale se poate asocia cu gemoderivatul din mladite de zmeur (Rubus idaeus)

Autentificare
Cosul de cumparaturi

Total 0 RON

Terapia Naturii

Recomanda unui prieten